Un polițist din Mamaia a fost plasat sub control judiciar după ce a agresat un avocat

Un polițist din Mamaia a fost plasat sub control judiciar după ce a agresat un avocat
Publicat: 06/09/2019, 16:15

Potrivit unui comunicat la Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanța, procurorii au dispus, vineri, plasarea sub control judiciar a unui angajat al Poliției Stațiunii Mamaia pentru săvârșirea infracțiunilor de ultraj judiciar și purtare abuzivă.

Procurorii susțin că polițistul a agresat un avocat. „În fapt, s-a reținut că în data de 29 august 2019, fiind în exercițiul atribuțiunilor de serviciu, inculpatul a agresat pe avocatul G.A. din Baroul Constanța, acesta aflându-se la rândul său într-o cauză, în calitate de membru al baroului”, se arată în comunicat.

Potrivit acestuia, la stabilirea măsurii s-a ținut cont și de antecedentele polițistului. „S-a luat în calcul situația stării de fapt, antecedentele disciplinare ale polițistului au demonstrat înclinația polițistului spre comportamentul violent, fapt certificat de psihologul din cadrul IPJ Constanța, în raportul de evidență psihologică din anul 2018″, se mai arată în comunicatul procurorilor din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanța.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
VIDEO Momentul atacului din Crângași. O cameră de bord i-a înregistrat pe cei doi tineri...
Prințul Harry și Meghan Markle, probleme grave cu legea! Ducii de Sussex nu și-au plătit...
Fostul milionar din fotbalul românesc a ajuns sărac lipit pământului la 72 de ani! A...
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
La 12 zile după nuntă, un tânăr din Indonezia a aflat că soția lui era...
Afacerea cu care s-au îmbogățit doi români întorși după 7 ani din Italia. Sebastian și...
Dieta CIUDATĂ a lui Michelle Obama, la 60 de ani! Alimentul la care a renunțat...
Crima din Crângaşi, produsă din cauza unui Like dat pe Facebook. Victima încercase să îşi...
Cine e, de fapt, bărbatul omorât în bătaie în Crângași! Breaking news
Un bărbat a atacat cu un cuțit mai mulți oameni, în plină stradă! Unde s-a...
Top cele mai bombate posterioare! Vedetele își etalează trupurile în țările calde
Volkswagen dă startul precomenzilor lui Golf GTI. Cât costă acesta?
Iată cine este bărbatul ce l-a împuşcat pe premierul slovac. Este membru al Societăţii Scriitorilor...
Nouă ERUPȚIE COLOSALĂ pe Soare! S-a VĂZUT tocmai din...
Rămâi pe loc fără PERMIS. Legea nouă care intră în vigoare în România
Simona Halep a vorbit despre relația cu Patrick Mouratoglou: Am avut încredere
Cine a câștigat marele trofeu Chefi la cuțite! La cine a mers trofeul și cine...
Val polar în România! Anunțul îngrijorător al meteorologilor
Julia este hotărâtă să nu îi mai ierte greșelile lui Robi: „Vreau să îți spun...
Lavinia Pîrva, despre momentele dificile din mariajul cu Ștefan Bănică Jr.: ”A fost o perioadă...
BANCUL ZILEI. Bulă: - Moșule, când e mai bine să mă însor, mai devreme sau...
Valurile de căldură au cauzat 150.000 de morți pe an în lume, între 1990 și...
×